Despre proiect

Fondată către mijlocul sec. al VII-lea a.Chr. Histria este una dintre cele mai vechi colonii milesiene de pe coasta Mării Negre

Descifrarea transformărilor peisajului în timpul existenței cetății Histria și după declinul acesteia a constituit o preocupare centrală pentru arheologii și geografii care au desfășurat activități de cercetare la Histria, numeroase ipoteze legând declinul cetății de schimbarea morfologiei costiere a regiunii.

Acest proiect vizează explorarea legăturilor dintre schimbările nivelului local al Mării Negre, dinamica liniei țărmului și evoluția cetății Histria în regiunea complexuluilagunar Razelm-Sinoe în Holocenul Superior (ex. începând acum 4000 ani).

În acest scop sunt analizate din punct de vedere geocronologic și morfologic barierele litorale și acvatoriile care alcătuiesc complexul lagunar Razelm-Sinoe, privite ca depozite care au înmagazinat informații importante legate de istoria paleogeografică a regiunii.

Cercetarile geoarheologice se vor concentra asupra reconstituirii modului de organizare (și posibil, reorganizare) a teritoriului cetății ca reacție la schimbările morfologice survenite, examinandu-se, prin metode moderne, extinderea structurilor construite ale cetății, astăzi îngropate și/sau inundate,  și semnificațiile lor – antropologică și de mediu. Abordarea multi-proxy a  reconstituirii schimbărilor peisajului geografic de care este legat declinul cetății Histria va permite decelarea și datarea fazelor cheie marcate de schimbări ale interacțiunii climat-nivel marin – disponibil sedimentar.

DSC_0382

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>